„Cinema în aer liber” – între 10 iulie și 16 septembrie, în mai multe orașe din țară

Cinema în aer liber - între 10 iulie și 16 septembrie, în mai multe orașe din țară
Publicat: 28/06/2012, 13:08
Actualizat: 28/06/2012, 13:08

Filme precum „Izvorul femeilor”, de Radu Mihăileanu, și „Băiatul cu bicicletă”, al fraților Jean-Pierre și Luc Dardenne, vor fi proiectate în șapte orașe din țară, la „Cinema în aer liber”, un eveniment care se desfășoară între 10 iunie și 16 septembrie, informează organizatorii.

Evenimentul aduce în România un concept popular în străinătate, filmul în aer liber, împreună cu cel mai mare ecran gonflabil din țară, de 120 de metri pătrați, și un proiector de 17.000 de lumeni.

Primul sezon al cinematografului în aer liber se desfășoară între 10 iulie și 16 septembrie. Șase zile din șapte, de marți până duminică, de la ora 21.30, doritorii vor avea posibilitatea să participe la proiecțiile de film ce vor avea loc în piețe centrale și parcuri din următoarele orașe: Brașov (10 – 15 iulie), Constanța (17 – 22 iulie), București (24 – 29 iulie și 14 august – 2 septembrie), Timișoara (31 iulie – 5 august), Cluj (7 – 12 august), Iași (4 – 9 septembrie), Craiova (11 – 16 septembrie).

Caravane cinematografice mobile există și au succes în țări precum Statele Unite, Australia, statele arabe, Japonia, Brazilia, Marea Britanie, încă de la începutul secolului trecut. În România, cinematografele în aer liber și grădinile de vară au dispărut după anul 1989. Există, de asemenea, un număr mare de orașe unde nu există cinematografe sau în care acestea există, dar nu sunt reabilitate. În acest context, în ultimii ani, numărul cinematografelor funcționale a scăzut, însă numărul spectatorilor s-a dublat.

Prin evenimentul „Cinema în aer liber”, Asociația Culturală Metropolis propune o alternativă la cinematograful clasic, accesibilă tuturor. Evenimentul are ca obiectiv atragerea atenției publicului larg asupra celei de-a șaptea arte, savurată de această dată într-un mediu diferit.

Filmele selectate, producții internaționale și românești, împacă toate gusturile, atât pe cele ale cinefililor, cât și pe ale amatorilor de distracție și relaxare într-un spațiu deschis. Publicul se va putea bucura alături de prieteni și familie, în răcoarea serii, de una dintre cele zece surprize cinematografice selectate. Printre acestea se numără două avanpremiere naționale, filme apreciate la festivaluri internaționale de gen și de presa internațională de specialitate: „Zarafa” și „Xingu – În inima Amazonului”.

Acestora li se adaugă „Izvorul femeilor”, de Radu Mihăileanu, „Perfect Sense”, de David Mackenzie, „Băiatul cu bicicletă”, de Jean-Pierre și Luc Dardenne, „Vânătorii de capete”, de Morten Tydum, „Iubire persană”, de Marjane Satrapi și Vincent Paronnaud, „Minciuni adevărate”, de Pierre Salvadori, „Loverboy”, de Cătălin Mitulescu, și „Tatăl fantomă”, de Lucian Georgescu.

Intrarea la proiecții este gratuită, în limita locurilor disponibile (maximum 800 de spectatori).

Evenimentul este organizat de Asociația Culturală Metropolis, cu sprijinul Primăriei Sectorului 5, Primăriei Municipiului București, Primăriei Sectorului 3, Primăriei Brașov, în parteneriat cu Primăria Constanța, Primăria Timișoara, Primăria Cluj, Primăria Craiova.

Asociația Culturală Metropolis, înființată de Daniel Mitulescu, are ca principal scop realizarea de evenimente non-profit de educare a publicului tânăr, precum Festivalul Internațional de Film pentru Copii Kinodiseea, la care au participat, la cele trei ediții de până în prezent, peste 20.000 de persoane, și Festivalul Internațional de muzică și cultură Balkanik, care a avut un public de peste 5.500 de persoane în cele două zile ale primei ediții.

Tags:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Gabriel Cotabiță a murit la 69 de ani. Artistul a avut tot mai multe probleme...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din Porțile de Fier, protejată de...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Adriana Bahmuțeanu și George Restivan sunt ÎMPREUNĂ! Când a venit el pe furiș, în România:...
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era...
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
S-a stins unul dintre cei mai iubiți cântăreți din România. Ar fi avut concert chiar...
Gabriel Cotabiță a murit la 69 de ani: A fost bolnav, dar nu dădea semne...
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A murit Gabriel Cotabiță! Celebrul artist avea 69 de ani
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Putem preveni ridurile dacă injectăm botox de la 20 de ani?